| LIVIA PAVELESCU, IN MEMORIAM… |
|
|
| Scris pe 21 februarie 2011 | |
|
S-a scurs, iată, un an greu, la începutul căruia deveneam mai săraci cu un suflet, cu un prieten, cu un model existenţial, cu un mare om – profesor, în eternitate, Livia Pavelescu. Punct de reper în elita învăţământului bucureştean şi în biografia multora dintre noi şi dintre elevii săi, destin împletit inseparabil cu istoria liceului său, pe care a avut ambiţia şi înverşunarea până la lacrimă să-l transforme în colegiu, a ştiut întotdeauna să decanteze valorile, să lupte, într-un veac mult prea dăruit efemerului, pentru o idee, pentru un ideal didactic, pentru dascălii hărăziţi. Am fost cu toţii, de bunăvoie şi cu bucurie, „oamenii Măriei Sale”, cum spunea Sadoveanu, până Cineva, uituc şi distrat, i-a aruncat de sus „o scară la cer”. Ambiţioasă, a urcat-o încet, cu râvnă, lăsându-ne în urmă imaginea din ce în ce mai estompată de înălţime, dar cu atât mai profundă în memoria noastră afectivă. Şi cum ai putea să uiţi entuziasmul, reînviat din vremuri apuse, cu care se implica în tot ce ţinea de şcoală şi profesori, cum ai putea să uiţi pasiunea cu care susţinea interesele propriei şcoli, cum să uiţi, de asemenea, îndârjirea cu care susţinea cauza oamenilor ei ?... Rămasă, aşa cum o ştim, zâmbind unei imagini mentale fugitive, în fotografia din care ne veghează şi acum devenirea, profesorul, directorul, părintele şi omul de suflet al acestei comunităţi şcolare pe care a patronat-o spiritual peste zece ani, Livia Pavelescu va călăuzi în continuare destinele altor generaţii de învăţăcei, păşind din ce în ce mai sus, în sublima şi dureroasa „scară la cer” soresciană, până va ajunge în legendă... Pentru spiritul bun al acestei instituţii, atât în realitatea trecătoare, cât şi în eternul „dincolo”, pios omagiu şi caldă amintire, pentru totdeauna. |
| « Precedent | Urmator » |
|---|
